Vineri, 05 Iunie 2026

"E nevoie de unificarea dreptei"

de Carmen MOCANU Joi, 03 Iulie 2014 84 1 min citire
"E nevoie de unificarea dreptei"
"Susțin și acum că este necesară pentru alegerile prezidențiale o soluție de unificare a dreptei în obiectivul câștigării alegerilor", a spus Băsescu, precizând că a văzut că PMP a fost eliminat de "epavele celor două partide, PNL și PDL".
"Vă rog să vă considerați o bărcuță abia lansată la apă care se poate transforma. Sunteți un partid tânăr, faptul că au încercat să vă discrediteze, pe care l-am anticipat, să nu vă supărați, pentru că nu ați avut structuri teritoriale", le-a mai spus Băsescu liderilor PMP.
"Va trebui găsită o soluție, dar liberalii trebuie să știe, mai ales după ce au reconfirmat săptămâna trecută că sunt gata oricând să intre într-o alianță conceptuală cu PSD, trebuie să declare clar că regretă cele din vara lui 2012 și să își aducă aminte că au fost parteneri cu PSD și cu România Mare și în 2007, la cealaltă suspendare. Trebuie să o regrete public măcar. Tupeul de a spune mergem înainte și luăm ca breloc PDL, că asta e, depășește ce poate fi acceptat în politică, iar nevoia de a se constitui o dreaptă care să meargă măcar în turul doi cu un candidat, nu trebuie să vă considerați izolați", a mai spus Traian Băsescu. 
Taguri
Articolul anterior Un puști de 15 ani a vrut să se cinstească, în Mamaia, cu băuturi fine
Articolul următor Lucrări RAJA. Află aici la ce oră se reia furnizarea de apă rece, în cartierul Faleză Nord din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei