Organizația Municipală a UNPR Constanța și-a întărit echipa prin primirea în rândurile sale de noi membri. În cadrul ședinței de Birou Municipal recent desfășurate, președintele organizației, deputatul Florin Gheorghe, a făcut o prezentare privind situația politică actuală precum și necesitatea atragerii de noi membri.
- Publicitate -
Astfel, liderul UNPR a anunțat primirea, în cursul lunii ianuarie a două noi persoane în rândul formațiunii politice. Este vorba despre Emilia Murineanu, care ocupă funcția de director al AJOFM Constanța. Noua membră a UNPR va prelua coordonarea organizației municipale de femei. Emilia Murineanu își propune ca organizația de femei a partidului să devină mult mai activă și să propună proiecte concrete de implicare în viața comunității.
"Am dorit să vin în UNPR deoarece aici s-a început, încă de anul trecut, constituirea unei echipe solide și energice. Vreau să contribui și eu, atât cu experiența politică pe care o am, dar mai ales cu experiența de viață, la crearea unei organizații în care femeile să aibă un cuvânt de spus", a afirmat Emilia Murineanu.