Deputatul liberal Eugen Nicolăescu a fost avizat favorabil, luni, cu 31 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă", de comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului pentru funcția de viceguvernator al BNR, membru al Consiliului de Administrație al băncii.
- Publicitate -
Eugen Nicolăescu va ocupa locul rămas vacant în urma demisiei liberalul Bogdan Olteanu.
Acesta a fost singurul candidat pe post.
Nicolăescu a prezentat trei obiective pe care le are în vedere: îmbunătățirea colaborării între BNR și Parlament, a guvernanței băncii centrale și pregătirea României pentru aderarea la euro.
Plenul reunit al Parlamentului urmează să se pronunțe asupra raportului favorabil al comisiilor de specialitate.