Vineri, 05 Iunie 2026

Eugen Tomac: PMP susține referendumul pentru familie

de Cuget Liber Luni, 01 Octombrie 2018 360 1 min citire
Eugen Tomac:  PMP susține referendumul  pentru familie
Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, ieri, că Partidul Mișcarea Populară susține referendumul pentru familie, dar a dezavuat atitudinea PSD de a confisca acest demers.
"Știm foarte bine că PSD e urmașul PCR și comuniștii au prigonit cel mai mult creștinii în secolul trecut. De aceea, mesajul lor nu e nici sincer și nici credibil, ci doar o încercare de a confisca o inițiativă cetățenească", a afirmat Tomac, care le-a recomandat membrilor și simpatizanților PMP să participe la referendum și să voteze "da".
"Pentru PMP această toamnă reprezintă și un nou început în Parlament și dezbatem prioritățile PMP pentru perioada care vine. Felicit PMP Suceava pentru semnăturile pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi", a spus Tomac, precizând că la nivel național s-au strâns până în prezent 850.000 de semnături pentru susținerea acestui proiect.
Într-o conferință de presă susținută după CJEx, liderul județean al PMP Suceava, Marian Andronache, a precizat că această campanie de strângere de semnături a fost începută din luna aprilie, iar organizația județeană suceveană a depășit pragul de 30.000 de semnături cât a avut ca țintă.
Potrivit Agerpres, Andronache a menționat că pentru susținerea modificării legii alegerilor locale astfel încât primarii să fie aleși din nou în două tururi de scrutin organizația Suceava a colectat 25.300 de semnături, iar de la organizațiile din teritoriu s-au mai strâns încă 5.000 de semnături, el exprimându-și speranța că legea va fi aprobată în Parlament.
În opinia lui Andronache, faptul că sunt organizații din județ care și-au depășit cu mult ținta stabilită arată că populația susține ca primarii să fie cât mai reprezentativi.
Taguri
Articolul anterior "Regiunea Mării Negre trebuie să continue să se dezvolte mai ales pe plan economic"
Articolul următor Gabriel Oprea: UNPR va participa la alegerile europarlamentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei