Eurodeputata Claudia Țapardel a luat cuvântul în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg, din data de 9 martie, solicitându-i președintelui PE Martin Schulz sancțiuni ferme pentru Gianluca Buonanno europarlamentar italian care are la activ declarații xenofobe sau rasiste la adresa românilor.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat de presă remis redacției, în urma discursului eurodeputatei PSD Claudia Țapardel, Martin Schulz a declarat că pe data de 10 martie va avea o poziție publică în sesiunea plenară a Parlamentului European față de declarațiile xenofobe și rasiste pe care unii europarlamentari le fac în cadrul instituției pe care o conduce.
Declarațiile xenofobe ale europarlamentarului Gianluca Buonanno au determinat acest gest din partea eurodeputatei PSD. Acesta a declarat, printre altele că "mulți din rasa românilor ucid și comit masacre pentru câțiva euro".
"Consider că este foarte grav ca un membru al Parlamentului European, care reprezintă cea mai democratică instituție a Uniunii Europene, să emită astfel de opinii publice denigratoare la adresa cetățenilor români care, evident, sunt și cetățeni europeni", a spus Claudia Țapardel în Plenul Parlamentului European.