Primăria Municipiului Medgidia organizează, astăzi, începând cu ora 10.00, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor "Lucian Grigorescu", o serie de manifestări menite să reîmprospăteze amintirea unor importante momente istorice.
- Publicitate -
Evenimentul va consta într-un scurt moment de evocare a specificației zilei, intonarea Imnului de Stat al României și arborarea drapelului național.
Astăzi se împlinesc 140 de ani de când România își proclama inde-pendența de stat. În data de 9 mai 1877, ministrul de externe al României, Mihail Kogălniceanu declara în Camera Deputaților:
"Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare". A doua zi, la 10 mai, independența a fost proclamată din nou și votată de către Camerele reunite, după care a fost promulgată de către domnitorul Carol I și publicată în Monitorul Oficial. În această zi de 9 mai, se sărbătoresc concomitent, Ziua Independenței României, Ziua Europei și Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, 1945.
Totodată, se împlinesc 10 ani de la aderarea României la Uniunea Euro-peană, moment de mare însemnătate, și debutul participării României, ca stat membru UE, la procesul decizional european.