Forța Civică nu este de acord cu noua taxă pe care vrea să o introducă Mazăre

de Carmen MOCANU Joi, 11 Aprilie 2013 161
Reprezentanții Forței Civice Constanța consideră că măsura de impunere a taxei de promovare a agenților economici precum și celor care au apartamente în stațiunea Mamaia nu este una binevenită în contextul actual, marcat de noi scumpiri și taxe. 
"În condițiile majorării taxei de habitat, a obligativității achiziției carelor alegorice de către proprietarii de cluburi din stațiunea Mamaia, există un risc major ca această nouă taxă să creeze presiuni suplimentare asupra agenților economici. Măsura impusă se va regăsi în creșterea prețului pentru beneficiarul final, respectiv, turiștii, conducând la diminuarea cererii pentru produsul promovat. În aceste condiții există riscul ca stațiunea Mamaia să își piardă atractivitatea ca destinație turistică din cauza prețurilor mari ale comercianților", se spune într-un comunicat de presă transmis redacției. 
Membrii Forței Civice mai susțin că, măsura vine în contradicție cu promisiunile primarului Radu Mazăre de a nu modifica în anul 2013 contribuțiile pentru persoanele fizice și juridice, cu atât mai mult cu cât edilul a declarat în urmă cu ceva timp că, "într-un an de criză, în care lucrurile nu vor merge strălucit, nu trebuie ca oamenii să fie apăsați cu noi creșteri de taxe". 
Reamintim că, în urmă cu câteva zile, primarul Radu Mazăre a spus că agenții economici care își desfășoară activitatea în stațiunea Mamaia, dar și proprietarii de apartamente sau case din zonă vor trebui să plătească, începând cu sezonul estival 2013, o taxă de promovare.
Potrivit acestuia, în următoarea ședință a Consiliului Local Municipal Constanța se va supune la vot proiectul privind introducerea acestei noi taxe, care va fi diferențiată, în funcție de specificul activității și zonei. Propunerea va viza ca 20% din valoarea taxei respective să revină Primăriei Constanța, iar 80% să ajungă la Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării cu scopul clar ca banii să fie folosiți pentru promovarea turistică a stațiunii. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei