Liberalii cer demisia unui ministru PSD

de Carmen MOCANU Joi, 11 Aprilie 2013 242
Deputatul liberal Mircea Cazan, președintele organizației județene a PNL Sibiu, a anunțat, ieri, în timpul unei întâlniri cu sindicaliștii de la Romgaz și cu prefectul sibian, că lunea viitoare va cere în Parlament demisia ministrului delegat pentru Energie, social-democratul Constantin Niță. 
"Dacă nu se gestionează și nu se va ajunge la un rezultat comun, o să cer public demisia domnului ministru Niță. Săptămâna viitoare, luni, sigur o să am o interpelare și o declarație politică pe acest subiect", a declarat Mircea Cazan. 
Acesta a spus că așteaptă ca ministrul Niță să renunțe până sâmbătă la decizia sa de a muta conducerea centrală a Romgaz la București, lucru făcut public de acesta printr-o declarație acordată vinerea trecută pentru Agerpres. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei