Clădirea fostei Școli nr.1 din strada Mircea cel Bătrân din orașul Cernavodă a devenit un adevărat pericol public, motiv pentru care aleșii locali au luat decizia ca aceasta să fie demolată.
- Publicitate -
Pentru a preveni accidentele, Primăria a propus de trei ori în ședințele de Consiliu Local demolarea ruinei, însă unii dintre aleșii locali au refuzat această intervenție și au solicitat renovarea clădirii. Drept urmare, Administrația Locală s-a conformat și a scos imobilul (cu valoare de inventar de 103,43 lei) la licitație de trei ori, dar nu au fost înscrieri.
Cum era de așteptat, decizia unora dintre consilieri, a dus la o tragedie. Astfel, vineri 22 februarie, doi bărbați fără adăpost au ajuns în stare gravă la spital, după ce plafonul etajului 1 al clădirii s-a prăbușit cu aceștia și au căzut patru metri în gol. Evenimentul s-a produs după ce bărbații au sustras câteva lemne din plafon pentru a face focul. În cele din urmă, tragedia celor doi i-a convins și pe ceilalți membri ai Consiliului Local să voteze în ședința de luni, 25 februarie, demolarea clădirii.