Vicepremierul Gabriel Oprea, care îndeplinește temporar atribuțiile prim-ministrului, a declarat că nu își dorește "sub nicio formă" funcția de premier.
- Publicitate -
Acesta a susținut că la baza desemnării sale ca prim-ministru interimar stă faptul că este "bun" în activitatea sa de vicepremier pe domeniul securității naționale.
"Chiar dacă mi s-a propus sau chiar dacă mi se va propune (să preia funcția de premier — n.r.), discutăm de Victor Ponta, nu îmi doresc să fiu prim-ministru al României. (...) Cred că sunt bun pe domeniul securității naționale. Oamenii mă înțeleg, mă respectă. (...) Cred că îmi fac treaba bine și o pot face și mai bine. Asta îmi doresc. Cred că aici este domeniul unde pot face o treabă foarte bună. Nu îmi doresc să fiu premier sub nicio formă. Cred că sunt bun ca vicepremier pe securitate națională", a spus acesta, duminică, într-o emisiune la postul B1Tv.
Acesta a mărturisit că și-a dorit în schimb, în trecut, funcția de director al SRI, dar nu și pe cea de director al SIE.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, în 22 iunie, decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către Victor Ponta.