Aleșii județeni au ales, în ședința de astăzi, cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța. Funcția va fi ocupată de Gilda Lazăr, reprezentantă a USR, care se alătură echipei conduse de președintele CJC, Florin Mitroi, alături de celălalt vicepreședinte, Răzvan Filipescu, de la PNL.
- Publicitate -
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a explicat că desemnarea celui de-al doilea vicepreședinte este necesară pentru o mai bună împărțire a responsabilităților administrative.
„Am ales să pun al doilea vicepreședinte. Așa cum am spus, eu am nevoie de oameni competenți, vreau să fac mai mult teren și am nevoie ca sarcinile să fie împărțite", a declarat Florin Mitroi.
De profesie economist și aflată la al doilea mandat de consilier județean din partea USR, Gilda Lazăr a vorbit despre principalele obiective pe care le are în vedere din noua funcție. Printre priorități se numără finalizarea centrelor de tratare și prevenire a adicțiilor, dezvoltarea conceptului de tren metropolitan și sprijinirea familiilor aflate în situație de sărăcie energetică.
„Este o mare provocare profesională și o oportunitate pentru mine de a-mi pune în valoare calitățile dovedite în acești ani de carieră. Îmi doresc foarte mult să fie finalizate, la sfârșitul acestui mandat, centrele de tratare și prevenire a adicțiilor. Este un spațiu preluat la Băneasa și se va mai face încă un centru, în colaborare cu cei de la fosta Agenție Națională Antidrog, la Agigea. Îmi doresc ca, la finalul acestui mandat, acestea să fie funcționale", a declarat Gilda Lazăr.
Noul vicepreședinte al CJC a mai precizat că își dorește analizarea posibilității ca trenul metropolitan să devină o soluție viabilă pentru conectivitatea din județul Constanța. De asemenea, aceasta a menționat necesitatea sprijinirii familiilor care nu au acces la electricitate.
„Îmi doresc să vedem în ce măsură trenul metropolitan poate deveni o variantă viabilă pentru conectivitate în județul nostru. De asemenea, să vedem în ce măsură putem sprijini familiile aflate în situație de sărăcie energetică să depășească această situație. Mă refer la cele aproximativ 20 de familii din județ care nu au acces la electricitate", a mai spus Gilda Lazăr.
Spre deosebire de alegerea primului vicepreședinte al CJC, Răzvan Filipescu, votat în unanimitate în urmă cu un an și jumătate, de această dată consilierii PSD s-au abținut de la vot. Gilda Lazăr nu a fost singura propunere pentru această funcție. Pe buletinele de vot s-a regăsit și numele lui Alin Luchian, propus pentru funcție din partea AUR, care a obținut șase voturi, cele ale colegilor săi de partid.
În urma votului, Gilda Lazăr a primit 19 voturi, în timp ce un vot a fost anulat.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a precizat că atribuțiile noului vicepreședinte urmează să fie stabilite, însă cel mai probabil Gilda Lazăr se va ocupa de domeniul social.