Grădină Botanică de 950.000 de euro

de Corina POPESCU Joi, 15 Octombrie 2009 662
Consiliul Local Techirghiol a fost convocat ieri, în ședință extraordinară, pentru a aproba o serie de proiecte cu un caracter de urgență pentru comunitate. Potrivit primarului Adrian Stan, toate cele nouă proiecte de hotărâre supuse dezbaterii au fost aprobate. Edilul a mai adăugat că administrația locală trebuia să aprobe aceste inițiative în vederea respectării termenelor impuse de sesiunile derulate prin programele operaționale regionale. Astfel, consilierii au aprobat studiul de fezabilitate și indicatori tehnico-economici pentru proiectul "Reabilitare, modernizare, extindere și echipare a Liceului Teoretic «Emil Racoviță»", precum și înscrierea acestei inițiative în cadrul Programului Operațional Regional (POR) - Axa 3. De asemenea, aleșii au fost de acord să completeze HCL 78/2008 ce privește înregistrarea în domeniul public al orașului a unui teren de 55.636 de metri pătrați în vederea construirii și amenajării Grădinii Botanice Techirghiol. În același context, Consiliul Local a aprobat înscrierea proiectului într-un program transfrontalier, ce se va desfășura tot prin POR. Primarul Adrian Stan a declarat că acest proiect va fi realizat în cooperare cu administrația locală din Balcik, valoarea totală a investiției ridicându-se la 1.500.000 de euro. Dacă proiectul este declarat eligibil, Techirghiol ar putea primi 950.000 de euro din fonduri europene pentru realizarea grădinii botanice. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 30 octombrie. Un alt proiect important înscris pe ordinea de zi a fost și cel privind însușirea Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul "Amenajarea malului lacului Techirghiol".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei