Grevă în administrația publică. O zi întreagă fără activitate, săptămâna viitoare

de Carmen MOCANU Marţi, 05 Iulie 2016 114
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a organizat, azi, grevă cu întreruperea programului de lucru timp de o oră, în semn de protest față de politicile salariale inechitabile în cee ace privește salarizarea și drepturile salariaților din administrația publică din România, în comparație cu cei din administrația central.

Această acțiune de protest a fost susținută de aproximativ 30.000 de membri de sindicat de pe întreg teritoriul țării.
"Mulțumim pe această cale cetățenilor pe care îi deservesc salariații reprezentați de către FNSA, pentru salariații din primării și consilii județene contribuie la stoparea exodului profesioniștilor din administrația publică locală, la îmbunătățirea actului administrativ și, implicit, asigurarea unor servicii de calitate către populație", a declarat Bogdan Șchiop, secretar general al FNSA.

Potrivit acestuia, FNSA a făcut apel către toate organizațiile sindicale din administrația publică locală din România, să se alăture protestului organizat de către organizație, însă, până în prezent, niciuna nu a răspuns favorabil demersurilor FNSA.

În cazul în care, după acest protest, revendicările minimale nu vor fi soluționate în mod favorabil, FNSA va organiza, pe 12 iulie, grevă cu întreruperea programului pe durata întregii zile și, începând cu 19 iulie, grevă generală pe termen nelimitat.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei