Reprezentanții Guvernului au modificat, în ședința de luni seară, ordonanța care prevede posibilitatea amânării ratelor. În acest sens, premierul Ludovic Orban a prezentat cele trei modificări care au fost făcute.
- Publicitate -
"La creditele ipotecare, va fi dobândă zero. Nu există dobândă la dobândă. La a doua modificare, se prelungește termenul până la care se poate depune cererea, adică 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, față de perioada stării de urgență precizată inițial. Iar prin a treia modificare, se dă posibilitatea ca până la momentul în care solicită amânarea, dacă au restanțe, să își aducă creditele la zi. Când solicită trebuie să nu aibă restanțe", a explicat prim-ministrul Ludovic Orban.
Conform ordonanței adoptate săptămâna trecută, ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului - persoană fizică sau juridică - pentru o perioadă de la una până la nouă luni, dar durata pe care se suspendă nu va depăși data de 31.12 2020. Florin Cîțu a precizat că măsura îi privește pe cei care au fost afectați "direct sau indirect" de măsurile luate în contextul pandemiei de Covid-19. După publicarea ordonanței, Ministerul Finanțelor trebuie să emită norme de aplicare a legii.