Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, vineri, în deschiderea ședinței de Guvern, că Executivul analizează proiectul de HG prin care se va prelungi starea de alertă. Acesta a spus că “infirmă fake news-urile prin care se anunța că se intră în lockdown din nou”.
- Publicitate -
“Vom analiza proiectul de HG prin care se va prelungi starea de alertă și cu această ocazie practic infirmăm și fake news-urile prin care se anunța că se intră în lockdown din nou.
Al doilea subiect este legat de partea de decizii privind carantinarea unor localități, deși avem o cifră constantă a cazurilor de pozitivivare, totuși din discuțiile și analiza pe care le-am avut legate de acest subiect, avem o creștere de până la 35 de localități carantinate și de asemenea avem o situție pe care va trebui să o discutăm legată de creșterea numărului de pozitivări la nivelul Capitalei”, a declarat Nicolae Ciucă.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, șeful DSU, a declarat că, la nivelul Bucureștiului, din 6 decembrie până joi au fost 9.070 de cazuri suplimentare.
"La nivelul Prefecturii București, s-a discutat cu domnul prefect pentru intensificarea controalelor și măsurilor de implementare a ce există acum în reglementările noastre și a restricțiilor care există acum", a declarat Raed Arafat.
De asemenea, prim-ministrul interimar a rugat ANSVSA și structurile MAI să monitorizeze atent activitatea din piețe, la redeschidere.