Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Iată ce discută Guvernul cu creditorii internaționali

de Ion TIȚA-CĂLIN Duminică, 07 Februarie 2016 90 < 1 min citire
Iată ce discută Guvernul cu creditorii internaționali
Premierul Dacian Cioloș a cerul Ministerului de Finanțe să facă o analiză astfel încât, până la sfârșitul anului 2016, când se vor face proiectul bugetar pe 2017 și proiecția macro pe următorii trei ani, să se cunoască marja pe care statul român poate să și-o permită pentru a concentra mai mulți bani pe infrastructură. "În același timp, am început discuții și o să continuăm discuții și cu creditori internaționali, cu Banca Europeană de Investiții, cu BERD pe anumite proiecte, pentru combina posibilitățile bugetului național cu fondurile europene, unde avem și acolo sume destul de mari, și cu aceste posibilități de îndatorare. Dincolo de aceasta, mie ce mi se pare important, semnificativ pentru acest an este să demonstrăm că avem capacitatea să implementăm aceste proiecte, pentru că proiecții bugetare am tot făcut de vreo zece ani de zile și tot ajungem la concluzia la sfârșitul fiecărui an bugetar că nu reușim să realizăm planul de investiții și de execuție bugetar pe care îl planificăm. Deci, trebuie să ne gândim și la asta, dar guvernul acesta ce poate să facă într-un an de zile este să transparentizeze, să eficientizeze, să profesionalizeze sistemul de implementare." 
Taguri
Articolul anterior Amenzi drastice pentru șoferii constănțeni!
Articolul următor Subiecte tabu: cum le vorbim copiilor despre sex

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei