Duminică, 07 Iunie 2026

Înregistrarea partidului lui Tăriceanu, pe masa magistraților

de Carmen MOCANU Luni, 18 August 2014 151 < 1 min citire
Înregistrarea partidului lui Tăriceanu,  pe masa magistraților
Cererea de înregistrare a Partidului Liberal Reformator (PLR) a fost depusă la Tribunalul București, care urmează să stabilească data la care va fi judecată.
Solicitarea de înregistrare a Partidului Liberal Reformator a fost depusă la instanță de secretarul general al PLR, Daniel Chițoiu. Acesta a arătat că speră ca partidul să se înregistreze până la începutul campaniei prezidențiale, pentru ca Tăriceanu să poată candida din partea PLR.
Chițoiu a precizat că președintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, nu poate candida la prezidențiale din partea altui partid politic, ceea ce înseamnă că trebuie să apeleze la o soluție de rezervă, cum ar fi candidatura ca independent.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost ales, în 2 august, în funcția de președinte al Partidului Liberal Reformator, el spunând, în fața delegaților veniți la Congres, că acest vot îi dă speranța și încrederea că va ajunge și președintele României.
În altă ordine de idei, potrivit legii, partidul politic dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței privind admiterea cererii de înregistrare.
Taguri
Articolul anterior "Liderii PSD, PNL și PDL sunt iresponsabili. Vor băga țara în criză"
Articolul următor "Dacă Iohannis a putut să facă lucruri bune pentru Sibiu, le poate face pentru toată România"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei