Duminică, 07 Iunie 2026

Traian Băsescu: "Liderii PSD, PNL și PDL sunt iresponsabili. Vor băga țara în criză"

de Carmen MOCANU Luni, 18 August 2014 138 1 min citire
"Liderii PSD, PNL și PDL sunt iresponsabili. Vor băga țara în criză"
Președintele Traian Băsescu a declarat că reducerea CAS nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză prin accentuarea masivă a deficitului la fondul pe pensii și că, în mod egal, PSD, PNL și PDL îi mint pe români pentru a le lua voturile.
"Eu le-aș spune la toți la un loc USL, pentru că asta sunt, Ponta cu liberalii și PDL sunt USL, pentru că liberalii, fiind majoritari, au și candidatul la prezidențiale, practic fac politica pe care au făcut-o alături de PSD, demagogie și minciună - vor să obțină avantaje în campania electorală pe tema CAS, în condițiile în care România nu poate să facă acest lucru. Nu avem resurse. Vor să-i amăgească pe cei din economie, pentru că reducerea CAS nu o fac pe seama părții din salariu pe care-l încasează lucrătorul, ci lasă bani la companii", a declarat Traian Băsescu.
În opinia sa, "reducerea CAS nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză prin accentuarea masivă a deficitului la fondul pe pensii".
"În momentul de față consider că, în mod egal, liderii marilor formațiuni politice, de la putere și de la opoziție, sunt la fel de iresponsabili și mincinoși, fie că vorbim de Ponta, fie că vorbim de Iohannis, fie că vorbim de Blaga. Clamează reducerea CAS și vor băga țara în criză", a mai spus Traian Băsescu. 
Taguri
Articolul anterior "Îmi voi duce candidatura până la sfârșit"
Articolul următor Înregistrarea partidului lui Tăriceanu, pe masa magistraților

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei