Duminică, 07 Iunie 2026

Iohannis: "Mediul academic românesc este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina"

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 16 Martie 2022 178 2 min citire
Iohannis: "Mediul academic românesc este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina"
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că mediul academic românesc este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina.
El a arătat că elevii şi studenţii ucraineni care vin în România au posibilitatea de a se înscrie în sistemul de învăţământ din România."Domeniul educaţiei, în ansamblul său, are o contribuţie importantă la efortul naţional de găzduire a refugiaţilor, iar mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina. Sunt convins că studenţii ucraineni se vor integra rapid în comunităţile academice din România. Vor avea astfel oportunitatea să-şi continue şi să-şi desăvârşească pregătirea universitară pentru a fi de folos poporului lor. Sunt încredinţat că universităţile noastre vor demonstra că nimic nu este mai puternic decât forţa solidarităţii şi nimic nu poate să biruie voinţa popoarelor de a fi libere şi prospere", a spus şeful statului, la inaugurarea construcţiei Casei Francofoniei la Politehnica Bucureşti.
Preşedintele Iohannis a punctat că, în contextul războiului din Ucraina, valorile francofone sunt "sub asediu".
"De aproape trei decenii România şi mişcarea francofonă universitară din ţara noastră îşi probează concret angajamentul pentru valorile păcii, ale dialogului paşnic dintre culturi şi ale respectului drepturilor fundamentale ale omului. Din păcate, valorile noastre sunt în aceste zile sub asediu. Ţara noastră este fundamental, energic şi deplin implicată în apărarea lor. Ucraina, stat observator al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, este victima unei agresiuni militare larg condamnate de comunitatea internaţională. Alături de partenerii şi aliaţii noştri ne aflăm în prima linie a solidarităţii faţă de poporul ucrainean. Luăm foarte în serios atât la nivelul autorităţilor, cât şi la nivelul sectorului asociativ şi de voluntariat rolul nostru în a uşura situaţia celor nedrept loviţi de acest război cumplit. Oferim adăpost celor care fug din calea războiului şi protecţie tuturor celor care o solicită. Am înfiinţat şi operaţionalizat centrul de gestionare şi distribuire a sprijinului umanitar internaţional destinat populaţiei ucrainene, greu afectate de agresiunea Rusiei", a spus şeful statului.
Taguri
Articolul anterior Încă un primar și un viceprimar din Ucraina au fost răpiți de trupele ruse
Articolul următor Examene pentru obținerea certificatelor internaționale Cambridge şi IELTS, la Liceul ”George Călinescu”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei