Președintele Klaus Iohannis și-a devansat vizita oficială în Franța pentru luni și marți pentru a putea participa miercuri la ședința solemnă a Parlamentului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, potrivit Administrației Prezidențiale.
- Publicitate -
"Având în vedere faptul că miercuri, 28 noiembrie, va avea loc ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și Senatului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, președintele României și-a modificat programului vizitei oficiale pe care urmează să o efectueze în Republica Franceză cu prilejul inaugurării Sezonului România-Franța. Vizita, programată inițial pentru perioada 27-28 noiembrie, va avea loc în perioada 26-27 noiembrie", a precizat, vineri, Administrația Prezidențială pentru Agerpres.
Miercuri, Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului va efectua, pe 27 și 28 noiembrie, o vizită oficială în Republica Franceză, cu prilejul inaugurării Sezonului cultural România-Franța, care vizează zece ani de la semnarea Declarației de Parteneriat Strategic, precum și celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918, scrie romaniatv.net