Sâmbătă, 06 Iunie 2026

La Palatul Cotroceni a început ședința CSAT

de Carmen MOCANU Joi, 19 Iulie 2012 574 < 1 min citire
La Palatul Cotroceni a început ședința CSAT
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a început, la Palatul Cotroceni, sub conducerea președintelui interimar Crin Antonescu.
Subiectele aflate pe ordinea de zi a CSAT privesc implicațiile atacului terorist de la Burgas (Bulgaria) și situația de la Hidroelectrica.
Potrivit Administrației Prezidențiale, membrii CSAT vor aborda următoarele subiecte: implicațiile asupra situației pe profil antiterorist din România a atentatului terorist de la Burgas și notă privind situația juridică și economică a Societății Comerciale Hidroelectrica SA.
Miercuri seară, într-o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a declarat că președintele interimar va decide dacă este necesară convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării după atentatul terorist din Bulgaria și și-a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor.
"Sunt absolut șocat de ideea că atât de aproape de noi s-a comis un atentat criminal, genul de atentate pe care suntem obișnuiți să le vedem undeva foarte departe de România. Îmi exprim solidaritatea cu familiile victimelor. În același timp, e o problemă de siguranță națională", a susținut Ponta. 
Taguri
Articolul anterior Atentatul din Burgas, comis de un atacator sinucigaș
Articolul următor O adolescentă a furat un telefon din curtea unei case

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei