Liberalii constănțeni au marcat Ziua Dobrogei, la Tulcea

de Cuget Liber Luni, 12 Noiembrie 2018 481
Numeroși liberali constănțeni au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Art Cafe – Casa Avramide din Tulcea, la evenimentul "Ziua Dobrogei. 140 de ani de la unirea Dobrogei cu Patria Mamă", organizat de PNL Tulcea în colaborare cu Filiala Constanța a Partidului Național Liberal.

Potrivit organizatorilor, evenimentul și-a dorit să marcheze reintrarea oficială a Dobrogei, la data de 14 noiembrie 1878, în componența statului român modern. 

"În urmă cu 140 de ani, o divizie română a trecut Dunărea în Dobrogea, prilej cu care însuși Regele Carol I a adresat ostașilor o memorabilă Proclamație – document istoric de mare ținută. Este o zi importantă pentru istoria țării noastre. Acest eveniment are astăzi o încărcătură emoțională mai mare pentru toți dobrogenii, într-un an marcat de Centenarul Marii Uniri", a declarat Adriana Câmpeanu, președintele Organizației Municipale a OFL Constanța.

Programul manifestării a fost marcat printr-o expoziție de lucrări plastice ale elevilor de la Liceul de Arte "George Georgescu" – Tulcea și prin recitaluri de chitară și vioară susținute de elevi ai aceleiași instituții de învățământ din Tulcea. 

De asemenea, au susținut alocuțiuni privind însemnătatea zilei de 14 noiembrie istoricii Dorel Paraschiv (Tulcea) și Cristina Caterinici (Constanța), profesorul Adrian Pal (Tulcea), juristul Bogdan Barață (Constanța) și deputații PNL Tulcea Vasile Gudu și George Șișcu. 




Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei