PNL Constanța a pus la punct, în cadrul Delegației permanente care a avut loc ieri, detaliile legate de perioada de pre-campanie și de campanie în vederea alegerilor prezidențiale din acest an. În acest sens, președintele Organizației Județene a PNL Constanța, George Dragomir, a anunțat că a fost demarată acțiunea de strângere de semnături în localitățile din mediul rural constănțean și că, spre deosebire de alegerile euro-parlamentare, rezultatul este unul îmbucurător. Astfel, deputatul constănțean a mărturisit că este de așteptat să se strângă de 20 de ori mai multe semnături: "Noi ne-am fixat un număr foarte mare, 87.000 de semnături la Constanța. La europarlamentare s-au strâns doar câteva mii. Deci, probabil vor fi de vreo 20 de ori mai multe. Și nu este imposibil. Sunt localități care au strâns deja toate semnăturile în trei zile", a sunat explicația liderului liberalilor constănțeni.
- Publicitate -
Totodată, președintele Organiza-ției Județene a PNL Constanța a ținut să menționeze că, spre deosebire de alte scrutine, liberalii sunt primiți cu mai multă deschidere și căldură de constănțeni.