Liberalii din Constanța iau lecții pentru a învăța cum să comunice eficient

de Carmen MOCANU Marţi, 24 Iulie 2018 420
La inițiativa Organizației Municipale Constanța a Partidului Național Liberal și a Organizației Femeilor Liberale, zeci de liberali constănțeni au participat, la finele săptămânii trecute, la evenimentul "Arta de a vorbi în public", susținut de Adriana Săftoiu, trainer și expert în comunicare.
Potrivit organizatorilor, cursul a avut ca scop comunicarea eficientă și instruirea unui număr cât mai mare de membri ai Partidului Național Liberal, aleși locali sau vectori de imagine, în vederea pregătirii acestora pentru competițiile electorale viitoare.
"Zeci de liberali constănțeni, membri ai BPM, OFL, TNL sau OPV3, au dobândit, în cadrul seminarului, noțiuni de bază despre comunicarea eficientă în public. Împreună am învățat despre cum să ne învingem teama, nesiguranța sau emoțiile atunci când vorbim cu interlocutorii noștri, dar și modalitățile de captare a atenției publicului", a declarat secretarul general adjunct al Organizației Femeilor Liberale, Carmen Alecu.
Seminarul "Arta de a vorbi în public" face parte dintr-un program de lungă durată destinat eficientizării discursului public al membrilor PNL. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei