Duminică, 07 Iunie 2026

Liberalii propun majorarea alocației de stat la 30% din salariul minim brut

de Carmen MOCANU Luni, 11 Aprilie 2016 160 1 min citire
Liberalii propun majorarea alocației de stat la 30% din salariul minim brut
Un grup de deputați liberali au depus la Senat o inițiativă legislativă potrivit căreia cuantumul alocației de stat pentru copii ar putea ajunge la 10, 20 sau 30% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Potrivit proiectului inițiat de liberali, alocația pentru copiii cu vârsta până la doi ani sau până la trei ani, în cazul celor cu handicap, ar putea ajunge la 20% din salariul minim. Pentru minorii între 2 și 18 ani, valoarea propusă este de 10% din salariul minim sau 30% în cazul celor cu handicap.
În cazul în care va fi adoptată, legea ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2017. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat de la 1.050 de lei la 1.250 lei lunar, începând cu 1 mai 2016.
"Niciun efort bugetar nu este prea mare pentru asigurarea unei relansări demografice a țării noastre. Nevoile crescânde pentru educația noii generații, în contextul în care sumele alocate sunt foarte mici, coroborate cu venitul familiei, de multe ori unul scăzut, conduce în mod cert la o pauperizare a societății și, mai grav, la declinul demografic. Corelarea cuantumului alocației cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, având drept sursă de finanțare bugetul asigurărilor sociale de stat, ar conduce, în opinia noastră, la o revigorare a demografiei românești", susțin inițiatorii în expunerea de motive. 
Taguri
Articolul anterior "PSD și PNL sunt acoperite de mizeria corupției"
Articolul următor "Bubele" învățământului. "Crimă și pedeapsă cu tabla înmulțirii la liceu!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei