După încheierea Biroului Politic Central al PNL, vicepreședintele partidului, Puiu Hașotti, a declarat, ieri, că liberalii vor organiza o nouă ședință a Delegației Permanente pe 4 februarie.
- Publicitate -
"În ședința de azi (n.n. ieri), principalul subiect pe care l-am discutat a fost măsura pe care o pregătește actuala putere, mai precis, înlocuirea politică a înalților funcționari publici care contrazice angajamentele europene pe care România le-a făcut înainte de aderare", a explicat el. Liderul liberal a mai adăugat că Delegația Permanentă care se va întruni pe 4 februarie va fi cea în măsură să hotărască dacă PNL va avea sau nu un Congres Ordinar.