Ionel Chiriță este, începând de vineri, președinte executiv al Asociației Orașelor din România.
- Publicitate -
Vineri a avut loc Consiliul Director al Asociației Orașelor din România, întâlnire în cadrul căreia conducerea organizației l-a confirmat în funcția de președinte executiv, cu unanimitate de voturi, pe fostul edil al orașului Hârșova, liberalul Ionel Chiriță.
Chiriță care a deținut funcția de președinte al AOR, a predat mandatul la alegerile din 19 septembrie, el pierzând funcția de primar al Hârșovei, odată cu retragerea sa din turul doi al alegerilor locale de la 1 iunie și ieșind astfel din administrația locală. Imediat după retragerea din cursa electorală, membrii din conducerea asociației au propus înființarea, special pentru fostul edil liberal, a funcției de președinte executiv al AOR, creându-se astfel pârghia necesară pentru rămânerea lui Chiriță în fruntea organizației. "Am considerat de comun acord că este nevoie să rămân alături de ei. Am acceptat pentru că vreau să susțin în continuare, prin pârghiile pe care le am, reforma în sistemul administrativ", a declarat liberalul Ionel Chiriță.