Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Lideri PSD, nemulțumiți de amnistia fiscală

de Cuget Liber Marţi, 18 Noiembrie 2008 249 < 1 min citire
Câțiva lideri ai PSD sunt nemulțumiți de măsura de amnistie fiscală pentru cei cu averi ilicite propusă de Mircea Geoană, au declarat pentru NewsIn surse din partid, care susțin că atât propunerea, cât și planul anticriză al partidului nu au fost discutate în BPN.
Astăzi, va avea loc o ședință a BPN, în care Geoană le va prezenta colegilor săi un plan detaliat de măsuri anticriză. Surse din partid spun totuși că acest plan, ca și măsura de amnistie fiscală pentru cei cu averi ilicite, a fost realizat fără consultarea economiștilor din partid de câțiva specialiști în domeniu cu care președintele PSD lucrează. "Amnistia fiscală e în același ton cu promisiunea că vom da 25.000 de euro fiecărui român care se întoarce. Deja unii au început să spună prin presă că avem noi averi ilicite și vrem să le spălăm. Iar va trebui să reparăm noi după Geoană", a spus un lider PSD, sub anonimat.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a detaliat vineri câteva dintre măsurile conținute în planul anticriză propus de partidul său, printre acestea numărându-se și posibilitatea instituirii unei amnistii fiscale pentru cei cu averi ilicite, care ar avea posibilitatea să folosească resursele obținute "neclar" în proiecte publice.
Articolul anterior Dorel Onaca și Aledin Amet, cei mai prolifici parlamentari constănțeni
Articolul următor "World of Warcraft" duce în spate piața mondială a jocurilor pe calculator

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei