Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Liviu Dragnea a rămas singur în "competiția" pentru șefia PSD

de Carmen MOCANU Vineri, 02 Octombrie 2015 103 1 min citire
Liviu Dragnea a rămas singur în "competiția" pentru șefia PSD
Comitetul Executiv Național al PSD a decis, ieri, prin vot, să nu fie acceptate candidaturile lui Șerban Nicolae și Daniel Savu pentru șefia partidului.
"Comisia Electorală Centrală a prezentat raportul privind analiza candidaturilor depuse. Șerban Nicolae și Daniel Savu au fost invitați să-și expună punctele de vedere, motivațiile, argumentele, au fost și colegi care au avut intervenții. La final, s-a supus la vot propunerea comisiei, pentru că practic se solicita modificarea regulamentului. Nu au fost de acord să se modifice regulamentul. Eu și Victor Ponta am votat în continuare împotriva regulamentului, în schimb votul a decis că nu sunt acceptate cele două candidaturi", a declarat Liviu Dragnea.
El a adăugat că, "din păcate", a rămas singurul candidat, pentru că și-ar fi dorit o competiție și pentru că niciodată nu a candidat singur pentru vreo funcție.
Întrebat dacă după alegerile interne din 11 octombrie va propune o echipă de conducere cu care să lucreze, Dragnea a răspuns că nu.
"După 11 octombrie, voi face câteva propuneri. Nu o listă închisă sau o echipă închisă, ci câteva principii care aș vrea să fie avute în vedere de către delegații de la Congres, dar numai ca și sugestii. Nu mi se pare corect să pui o echipă, nimeni să nu mai aibă dreptul să aibă alt punct de vedere", a menționat Dragnea. 
Taguri
Articolul anterior De astăzi, vremea se încălzește, la Constanța
Articolul următor Pentru o bătrânețe fără griji! Cum te poți asigura suplimentar la pensie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei