Locuitorii din Cernavodă vor primi ajutoarele de la UE

de Carmen MOCANU Miercuri, 05 Decembrie 2012 899
Moș Nicolae va sosi și la persoanele nevoiașe din Cernavodă. Și asta va fi posibil pentru că astăzi, la sediul Primariei, au sosit peste 32 de tone de alimente, transportate de două tiruri de la Constanța.
Produsele, care constau în paste, biscuiți, orez, fasole boabe, mazăre, bulion, roșii în bulion, zahăr și mălai, vor ajunge la peste o mie cinci sute de persoane defavorizate din oraș. Acțiunea se va desfășura în urma H600/03.05.2009, din fonduri europene, prin stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare, care provin din stocurile comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, prin atribuțiile instituțiilor implicate în plan European.
În Cernavodă, beneficiari vor fi 266 de persoane cu handicap (dintre care 26 sunt copii), 460 de pensionari cu venituri sub 400lei/lună, 364 de șomeri, 439 de persoane cu venit mediu garantat(ajutor social) și 5 persoane cu alte venituri mici. Pachetele vor fi distribuite în cursul zilelor de 6 și 7 decembrie, la sediul Casei Pionierilor, de către reprezentanții departamentului de Asistență Socială  din cadrul Primăriei. Cetățenii sunt așteptați joi și vineri între orele 8-18, cu actul de identitate.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei