Ludovic Orban are un plan de conformare pentru managerii din spitale

de Mircea GHIȚĂ Luni, 16 Noiembrie 2020 231
Ludovic Orban a declarat luni, după întâlnirea de lucru de la Ministerul Sănătății, că va fi elaborat un plan de conformare pe care managerii de spitale vor trebui să-l respecte. Cheltuielile din acest plan ar putea fi făcute prin finanțări europene nerambursabile, a precizat premierul.
Ludovic Orban a precizat că a discutat despre planul de verificări efectuate de DSP în toate secțiile de ATI din spitale și despre creșterea capacității de tratare a pacienților care au nevoie de internare la terapie intensivă.
„La primul subiect am discutat foarte clar ce urmărim: conformitatea cu reglementările privind funcționarea secțiilor de terapie intensivă. În urma acestor controale, o să existe un plan de conformare care să fie adus la cunoștința managerilor. Orice lucrare de reparație, orice achiziție, orice modernizare necesară va fi inclusă în acest plan. Am discutat posibilitatea de a deconta toate aceste cheltuieli prin finanțare europeană nerambursabilă. La al doilea subiect, am discutat pe fiecare județ câte paturi ATI sunt, câte sunt disponibile, despre situația personalului și a posibilității de recrutare de personal. Va fi crescută capacitatea de tratare prin includerea a noi spitale care vor deveni suport COVID”, a spus premierul, la Digi24.
Șeful Guvernului a adăugat că a mai fost discutată respectarea rigorilor privind internarea în terapie intensivă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei