Ludovic Orban, consultări cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România

de Cuget Liber Vineri, 13 Noiembrie 2020 211
Premierul Ludovic Orban a avut vineri consultări cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) şi cu cei ai Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), pentru a evalua problemele din teritoriu în perspectiva rectificării bugetare, potrivit Agerpres.

"Am discutat despre soluţiile posibile la problemele cu care se confruntă Consiliile Judeţene în ceea ce priveşte plata salariilor restante ale angajaţilor din direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului. În funcţie de situaţia centralizată pe judeţele care se confruntă cu această problema şi de cauzele care au determinat-o, vom evalua impactul bugetar pentru plata sumelor respective şi deblocarea situaţiei", a afirmat Ludovic Orban, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.

El a precizat că o altă temă a discuţiei a fost cea referitoare la "compensarea cheltuielilor făcute de autorităţile locale pentru gestionarea situaţiei provocate de criza de COVID-19".

"M-a bucurat însă preocuparea primarilor şi preşedinţilor Consiliilor Judeţene pentru proiectele de investiţii. I-am asigurat că vom aloca fonduri suplimentare pentru plata lucrărilor efectuate în cadrul proiectelor locale finanţate de la bugetul de stat şi pentru decontarea cofinanţării proiectelor susţinute din fonduri europene. Vom analiza foarte atent nevoile comunităţilor locale şi, în funcţie de cât ne permite bugetul, vom lua măsuri echilibrate pentru administraţia locală", a spus Orban. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei