Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a declarat, ieri, în cadrul unei videoconferințe de presă cu prefecții din țară, că ministerul pe care îl conduce va demara, urmare a inundațiilor care au provocat, în ultimele zile, pagube materiale însemnate, dar și pierderi de vieți omenești, procedura de accesare a Fondului Solidaritatea al Uniunii Europene.
- Publicitate -
Explicând că pagubele inundațiilor nu vor fi mai mari de 0,6% din PIB, șeful MAI a solicitat prefecților, subprefecților și reprezentaților Comitetelor pentru Situații de Urgență să facă, în maximum zece zile de la producerea inundațiilor, așa cum prevăd normele europene, o evaluare exactă a pagubelor. Măsura se impune deoarece, dacă autoritățile române vor într-adevăr să acceseze acest fond pus la dispoziție de UE, trebuie să ofere datele exacte, pentru că ele vor fi verificate de experți.