Marcel Ciolacu: "Ziua Naţională este momentul în care celebrăm mândria!"

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 30 Noiembrie 2022 111
Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, a declarat, la şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată sărbătoririi Zilei Naţionale a României, că 1 decembrie pentru el este despre certitudinea că acest popor va găsi întotdeauna forţa de a depăşi toate situaţiile de criză.
„Ziua Naţională este momentul în care celebrăm mândria, unitatea, solidaritatea, tăria de caracter şi curajul eroic al înaintaşilor noştri. Pentru mine, însă, în acest an, 1 Decembrie reprezintă şi altceva, extrem de important în actualul context zbuciumat în care trăim. Este un exemplu strălucit al felului în care poporul român a găsit întotdeauna, în cele mai grele momente ale istoriei sale, acea forţă internă teribilă care l-a făcut să depăşească situaţii-limită. Să ne amintim cum, înainte de 1 Decembrie 1918, România a trăit o perioadă cumplită în Primul Război Mondial. În 1916, rămaşi doar cu o bucată din ţară, cu Moldova, păream condamnaţi la un adevărat dezastru. Situaţia era disperată. Armata era decimată. Epidemiile, foametea şi frigul aduceau perspectiva înfrângerii finale. Atunci, la Iaşi, într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor, 

Nicolae Iorga a ţinut un discurs vibrant. Un discurs a cărui forţă a schimbat cursul războiului şi a mobilizat o întreagă ţară ce părea îngenuncheată. Spunea aşa Nicolae Iorga: În trecutul nostru mulţi oameni au suferit. Dacă suntem ceva, nu suntem prin biruinţa strămoşilor noştri, ci suntem ceva numai prin suferinţa lor. Toate puterile noastre nu sunt altceva decât jertfa lor, strânsă laolaltă şi prefăcută în energie. În colţul acesta unde ne-am strâns, să păstrăm cu scumpătate sămânţa de credinţă şi vom vedea şi noi la rândul nostru dispărând negura stăpânirii străine. Şi vom putea zice ca Petru Rareş, fiul lui Ştefan, că vom fi iarăşi ce am fost, şi încă mai mult decât atât! Un discurs început ca o rugăciune tăcută a unui popor sfios se termina cu un îndemn care a devenit un adevărat imn de credinţă în victoria finală!». Erau cuvinte citite apoi de toţi soldaţii români în tranşee, cu ochii în lacrimi. Vorbele lui Nicolae Iorga au catalizat toată energia nebănuită a unei naţii aflate într-o situaţie de criză”, a afirmat Marcel Ciolacu, de la tribuna plenului reunit al Parlamentului, potrivit news.ro.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei