Medgidia este, în aceste zile, gazda unei delegații din Turcia, din localitatea Bursa. Formată din nouă persoane, delegația reprezintă Școala Generală "Șehit Etem Yașar Gemlik" și se află în municipiul Medgidia de miercuri, ca urmare a invitației formulate de cadrele didactice de la Școala Lucian Grigorescu. De precizat este că evenimentul coincide cu organizarea zilelor instituției de învățământ ce poartă numele artistului plastic.
- Publicitate -
În cadrul vizitei, primarul liberal Marian Iordache le-a vorbit oaspeților din Bursa despre municipiul Medgidia, un exemplu de înțelegere și comunicare interetnică și multiculturală. Totodată, Iordache a făcut o trecere în revistă a relațiilor româno-turce, menționând, din acest punct de vedere, înfrățirea Medgidiei cu orașul Yalova, dar a amintit și existența Colegiului cu profil pedagogic și teologic "Kemal Ataturk". Mai mult decât atât, pornind de la parteneriatul dintre școala din Bursa și școala Lucian Grigorescu, edilul a subliniat importanța implicării copiilor în viața culturală și în activități educaționale.
Bursa este o localitate de 80.000 de locuitori, cu 17 școli generale, opt licee și o uni-versitate de stat cu specializarea Drept.