Consilierii locali din municipiul Medgidia s-au întrunit, zilele trecute, în cadrul ședinței ordinare a lunii în curs și au votat favorabil pentru toate cele 26 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.
- Publicitate -
Primul proiect a vizat modificarea componenței Comisiei de specialitate pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură, ca urmare a demisiei lui Ciprian Viorel Copilu.
Următorul punct votat de consilierii locali pe ordinea de zi a fost referitor la stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2023, care se vor menține la același nivel, urmând a fi actualizate cu indicele inflației, comunicat de Institutul Național de Statistică.
Supus votului și admis de majoritatea membrilor Consiliului Local Municipal Medgidia a fost proiectul privind actualizarea tarifelor și taxelor practicate de Direcția de Gestionare a Domeniului Public și Privat Medgidia, în anul 2023.
Prin proiectul cu numărul cinci pe ordinea de zi a fost validată Dispoziția primarului nr. 1169/28.11.2022 privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului Medgidia, județul Constanța, pe anul 2022. În continuarea ședinței au fost votate proiectele de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar doamnei Nițescu Valerica, în calitate de tutore al numitei Lenuţa Ion, și aprobarea încheierii unui protocol de colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pentru implementarea proiectului „HUB de Servicii MMSS-SII MMSS” COD MySmis 130963“.
De asemenea, consilierii locali au votat cu majoritate de voturi aprobarea prelungirii contractului de închiriere nr. 312/04.11.2021.
Cu numărul unsprezece pe ordinea de zi a fost votat proiectul privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Poliției Locale a municipiului Medgidia.
Consilierii locali au aprobat cu majoritate de voturi și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unui imobil – teren situat pe teritoriul U.A.T. Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 12875/28.11.2022.
Următorul punct aprobat a fost privitor la dezmembrarea imobilului – teren intravilan în suprafață de 6187 mp, situat în mun. Medgidia, str. Vîlcelelor, nr. 4, jud. Constanța, având număr cadastral 110783 și înscris în Cartea funciară nr. 110783 a localității Medgidia.
Următoarele proiecte admise au privit alegerea președintelui de ședință pentru perioada ianuarie - martie 2023, suplimentarea numărului de burse pentru anul școlar 2022 – 2023, pentru elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” din municipiul Medgidia și modificarea H.C.L. nr. 203/27.10.2022 privind aprobarea depunerii și implementării proiectului „Construirea de insule ecologice digitalizate în municipiul Medgidia, județul Constanța".
În continuarea ședinței au fost aprobate documentația specifică delegării serviciului de salubrizare al Municipiului Medgidia și rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului Medgidia, județul Constanța, pe anul 2022.
La finalul ordinii de zi a fost admis punctul privind aprobarea proiectului „Dotarea ambulatoriului Spitalului Municipal Medgidia cu echipamente și materiale destinate îmbunătățirii actului medical", a cheltuielilor legate de proiect și a parteneriatului aferent proiectului finanțat prin PNRR.