Duminică, 07 Iunie 2026

Membrii PDL nu se mai școlesc vara aceasta din cauza crizei

de Ada CODĂU Joi, 12 August 2010 411 1 min citire
Spre deosebire de anii precedenți, atunci când sute de tineri democrat liberali din organizațiile din toată țara se reuneau, la începutul lunii septembrie, în cadrul Școlii de Vară de la Costinești, se pare că anul aceasta ei au renunțat la eveniment.
Astfel, tinerii pedeliști au decis, ieri, în contextul ședinței Biroului Permanent Național al Tineretului PDL, să sară peste școala de vară din 2010, pe motiv că un astfel de eveniment nu ar fi deloc oportun dată fiind actuala criză economică. Potrivit declarațiilor președintelui Organizației Județene de Tineret a PDL Constanța, Adrian Sponte, care e și membru în BPN al Organizației de Tineret, decizia ca juniorii PDL să nu se mai întrunească în cadrul acestei școli "are la bază atât considerente financiare, cât și o motivație de ordin moral". "Nu este normal ca în actualele condiții să mai susținem școala de vară. Nu e normal ca, în contextul în care casele oamenilor sunt luate de ape, ei pierzându-și agoniseala de-o viață, noi să mai facem școli de vară la malul mării", a precizat liderul tinerilor pedeliști constănțeni.
Având în vedere faptul că școala de anul trecut a PDL nu a mai fost, pentru prima dată, una strict a tineretului, la ea participând, din motive de criză, atât organizațiile de femei, cât și de seniori, e de așteptat ca, dacă în 2010 tineretul nu se mai școlește, să n-o mai facă nici ceilalți reprezentanți ai Partidului Democrat Liberal.
Articolul anterior Consilierii locali din Mangalia vor aproba astăzi noua organigramă a Primăriei
Articolul următor Actuala opoziție nu reușește să ofere o alternativă solidă la putere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei