Edilul Mihai Claudiu Tusac a declarat, ieri seară, că a primit decizia Tribu-nalului Constanța în dosarul 948/118/2009 privind dizol-varea Consiliului Local Mangalia și este hotărât să facă recurs astăzi.
- Publicitate -
Sentința a fost pronunțată în ședința din 26.08.2009, când Tribunalul Constanța, Secția comercială, conten-cios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de către primar la începutul lunii februarie în care solicita constatarea dizolvării Consiliu-lui Local Municipal Mangalia.
El motivează în cerere că aleșii nu s-au întrunit timp de două luni consecutiv, ultima ședință având loc pe 25.11.2009.
Cu toate acestea, instanța constănțeană a decis că solicitarea primarului este nefondată. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.