"Nimeni de la PD-L nu a purtat negocieri nici cu mine, nici cu liderii PC. Nici Duțu, nici alți primari care au amenințat cu plecarea din Partidul Democrat Liberal", a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Organizației Județene a PC, Ion Mincă. În acest sens, liderul conservatorilor constănțeni a ținut să înlăture orice zvonuri cu privire la o eventuală venire a lui Stelian Duțu în PC, ca urmare a deciziei Biroului Permanent Național al PD-L de a îl sprijini în cursa pentru șefia Consiliului Județean pe avocatul Ion Popescu, și nu pe Duțu. "Oricum, Duțu nu poate discuta cu nimeni de la centru înainte de a vorbi cu mine. Peste mine nu se trece", a mai declarat Ion Mincă.
- Publicitate -
Mai mult decât atât, președintele PC Constanța a specificat: "Pentru ce să vină Duțu la PC? Ce treabă am eu cu el? De ce l-aș accepta, dacă nu am nevoie de el?", subliniind, încă o dată, că deputatul PD-L de Constanța, Stelian Duțu, nu este dorit în rândul conservatorilor.