Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ministerul Finanțelor: Salariile bugetarilor cresc, dar din 2012

de Cuget Liber Vineri, 29 Iulie 2011 482 < 1 min citire
Ministerul Finanțelor: Salariile bugetarilor cresc, dar din 2012
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va propune majorarea salariilor bugetarilor în trei tranșe, începând chiar din luna octombrie a acestui an, pentru recuperarea pierderilor în urma ajustării din vara anului 2010, a declarat vicepreședintele Comisiei de buget-finanțe a Camerei Deputaților, Adrian Nițu. Ministrul Gheorghe Ialomițanu susține însă că salariile vor crește abia din 2012.
Vicepreședintele Comisiei de buget-finanțe a Camerei Deputaților, Adrian Niț, a spus că cele trei tranșe de majorare vor fi cel mai probabil de câte 5 procente, iar sumele necesare pentru prima tranșă din octombrie vor fi prevăzute la rectificarea bugetară care va fi efectuată după plecarea Misiunii FMI.
'Comisia are un dialog pe această temă cu ministrul Finanțelor și aceasta este propunerea. Celelalte două tranșe vor fi în 2012. Din moment ce nouă ni s-a comunicat această propunere înseamnă că în discuțiile cu FMI s-a ajuns la concluzia că există spațiul fiscal necesar', a spus Nițu.
Taguri
Articolul anterior Premierul Boc promite fonduri suplimentare pentru investiții la rectificarea bugetară
Articolul următor Coșul de solidaritate, acceptat de FMI, BM și CE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei