Ministrul Muncii, Florin Manole, a atras atenția că pachetul de solidaritate nu se regăsește în buget.
- Publicitate -
„Am constatat în urma analizei bugetului, așa cum a parvenit el Ministerului Muncii, că pachetul de solidaritate, așa cum l-am comunicat, l-am gândit, l-am propus partenerilor coaliției, nu se regăsește în buget, adică pe asistență socială cuantumul din propunerea de buget pentru 2026 este cu aproximativ 1 miliard de lei mai mic decât execuția pe anul 2025. Reamintesc că este vorba despre pachetul de solidaritate prin care am propus un sprijin pentru 2,8 milioane de pensionari și pentru peste 300.000 de copii din familii monoparentale, copii cu dizabilități, copii din familii cu venituri foarte mici. O să trimitem observații în consecință raportate la acest proiect de buget, pentru că acel pachet de solidaritate era și este extrem de important pentru noi, cu atât mai mult cu cât creșterile de prețuri nu au încetat în economie iar pensionarii și familiile nevoiașe cu copii au nevoie în continuare de sprijin"', a declarat Manole la Parlament.
Potrivit acestuia, pachetul acesta ar trebui să intre în vigoare imediat, nu există varianta în care „să mai vedem la toamnă”.