Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a participat la cea de a opta ediție a Brussels Forum, eveniment anual organizat la Bruxelles de către German Marshall Fund of the United States (GMF), unde a evidențiat importanța strategică a regiunii Balcanilor în politica de securitate europeană și euroatlantică.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat al MAE, în cea de a doua zi a forumului, la sesiunea de dezbateri privind "Viitorul Balcanilor", ministrul Titus Corlățean a evidențiat importanța strategică a regiunii Balcanilor în cadrul politicii de securitate europene și euroatlantice, progresele statelor din Balcanii de Vest în procesul de consolidare a relației cu NATO și cu Uniunea Europeană și aspectele care necesită în continuare atenția regiunii și a comunității internaționale.
Demnitarul a subliniat susținerea fermă pe care România o acordă acestor state în procesul de integrare europeană și euroatlantică, exprimând totodată disponibilitatea părții române de dialog și de a oferi expertiză, inclusiv în ceea ce privește drepturile persoanelor aparținând minorităților, aspect de interes prin prisma criteriilor politice de aderare la NATO și UE.