Biroul Electoral Central a decis miercuri, în ședință publică, respingerea candidaturii lui Nicolae Cușa, propus de Comunitatea Armână din România, pentru a candida la alegerile parlamentare de la 30 noiembrie pentru un fotoliu de deputat.
- Publicitate -
La începutul acestei săptămâni, Biroul Electoral Central a respins și candidatura lui Naim Belgin, propus de Uniunea Democrată Tătară pentru același fotoliu de deputat pe zona comunităților etnice.
Nici Sabit Daniș nu a avut mai multă trecere, nici de această dată, pentru a intra în competiția electorală pentru Parlament. Daniș își depusese și el candidatura din partea Asociației Etnicilor Turci, pentru același fotoliu de deputat.
Trebuie menționat faptul că pentru alegerile din 30 noiembrie, comunitățile etnice din România vor avea candidați pentru Camera Deputaților, aceștia regăsindu-se pe listele din colegiile din întreaga țară. Astfel că, și la Constanța, pe fiecare listă din cele zece colegi pentru Camera Deputaților, alături de candidații înscriși la Biroul Electoral Județean, se vor regăsi și cei ai minorităților etnice din România.