Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Senatorul Puiu Hașotti: "Mircea Geoană este prizonierul lui Mazăre și Constantinescu"

de Corina POPESCU Luni, 16 Noiembrie 2009 1733 1 min citire
"Mircea Geoană este prizonierul lui Mazăre și Constantinescu"
Senatorul Mircea Diaconu a fost invitatul special al liberalilor năvodăreni
Senatorul PNL Mircea Diaconu a participat, sâmbătă, la o întâlnire cu liberalii năvodăreni, organizată la Casa de Cultură din oraș.
Prezenți la eveniment au fost și parlamentarii constănțeni Gheorghe Dragomir și Puiu Hașotti, precum și liderii locali ai formațiunii politice Jean Paul Tucan și Florin Chelaru.
Spre deosebire de celelalte întâlniri, marcate de obișnuitele atacuri la adresa lui Traian Băsescu, liberalii au insistat de această dată asupra ofensivei direcționate spre Mircea Geoană, principalul rival al lui Crin Antonescu pentru intrarea în turul II.
Senatorul Puiu Hașotti a fost cel mai ferm în atitudinea sa la adresa lui Geoană. "Mircea Geoană este prizonierul baronilor locali. Al lui Radu Mazăre, al lui Nicușor Constantinescu. Nu este nimic întâmplător în comportamentul politic al lui Mircea Geoană, ci doar că el este prizonierul acestor baroni care sunt ca niște feudali pe moșiile lor. Așa se comportă Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Și mai avem și alți feudali mai mititei, chiar și aici prin Năvodari", a declarat Hașotti în fața sutelor de membri și simpatizanți ai PNL.
Mircea Diaconu a ajuns la eveniment cu câteva minute întârziere, așteptând să se termine confruntarea televizată dintre Traian Băsescu și Crin Antonescu, programată pentru sâmbătă, la ora 15.00, la Cluj. Inclusiv discursul său a vizat dezbaterea dintre cei doi competitori. "A fost o întâlnire fabuloasă. Am văzut un om plăcut, chiar frumos, aș putea spune prezentabil, un tânăr relaxat și în fața lui un om încruntat, care vorbea rar și, de regulă, apărându-se", a remarcat senatorul liberal.
De asemenea, cei prezenți au mai abordat o serie de probleme, precum Parlamentul unicameral, referendumul din 22 noiembrie sau lipsa locurilor de muncă, încercând să găsească și soluții.
Taguri
Articolul anterior Marius Șumudică nu mai e antrenorul Farului
Articolul următor Democrat-liberalii constănțeni administrează "statului bolnav" "medicamentul" Traian Băsescu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei