Mircea Stoian este noul lider al PRM Constanța

de Corina POPESCU Luni, 07 Septembrie 2009 507
Conflictele care mocneau în interiorul Organizației Județene a PRM Constanța au explodat sâmbătă, în cadrul Conferinței Județene, când a venit timpul ca peremiștii constănțeni să își aleagă un nou lider. Așa cum a recunoscut și vicepreședintele PRM la nivel național, Dan Claudiu Tănăsescu, activitatea organizației constănțene "a fost destul de zbuciumată, cu întreruperi" pentru că "s-au creat tot soiul de intenții și de echipe". "Am înțeles că există localități în care funcționează câte două organizații paralele. Exact ca la fotbal: una joacă pe un teren, alta pe un alt teren", a adăugat el. În acest context, peremiștii au decis să se reorganizeze, alegând un nou președinte județean. După ce Tănăsescu l-a susținut, pentru această funcție, pe Mircea Stoian, fost lider interimar, și a mai acceptat o singură propunere venită din sală, cei 172 de delegați au luat foc. Zeci de peremiști nu au fost de acord cu sistarea propunerilor, începând să strige către prezidiu: "Ce democrație este asta? Noi mai avem propuneri" sau "Ați venit cu lecțiile învățate de la Centru. Ați venit cu listele pregătite de la Centru. Atunci să rămâneți dumneavoastră singur". Liderul național a încercat să îi calmeze: "Am spus că nu facem o sută de propuneri". A primit și contrareacții: "Dacă alegerile sunt făcute dinainte, să trăiți! Noi plecăm!". În câteva minute, zeci de membri PRM, nemulțumiți că propunerea pe care ei o susțineau (n.r.-fostul președinte Niculae Gheorghe) nu a fost luată în seamă, au părăsit sala. În zadar i-a chemat Niculae Gheorghe înapoi pentru că peremiștii nu s-au mai întors. Niculae Gheorghe a explicat că nu își mai dorește funcția de președinte al organizației județene. "Îmi doresc foarte mult să găsim o cale în care să rămânem cu toții la un loc, în aceeași căruță. Eu am spus conducerii că nu voi candida. Nu mă încălzește cu nimic dacă după această conferință, din nou va fi un război. Cred că ajunge. Haideți să facem pace odată!", a susținut el. Niculae Gheorghe a acceptat varianta propusă de centru, și anume de a ajunge în Comitetul Director de la nivel național pentru a coordona o regiune de trei județe, printre care și Constanța. "Până când conducerea centrală mă va numi în funcția propusă, aș vrea să rămân prim-vicepreședinte", a mai adăugat el. După aproximativ două ore, peremiștii au reușit să voteze. Din 139 de voturi exprimate, Mircea Stoian a obținut 128, iar Niculae Gheorghe a înregistrat opt voturi. Trebuie menționat faptul că mulți peremiști nu au mai apucat să voteze. Unii dintre ei au plecat, iar alții s-au trezit în imposibilitatea de a-și exprima opțiunea pentru că nu primiseră buletine de vot. Mai mult, deși a fost foarte aclamat și susținut de sală, la final, Niculae Gheorghe a strâns doar opt voturi, contracandidatul său fiind mult mai votat. Peremiștii se simt curtați În cadrul aceleiași întruniri, Tănăsescu a pus în evidență importanța PRM Constanța care se află pe locul trei la nivel național, din punct de vedere al rezultatelor obținute la alegerile parlamentare. Tot Dan Claudiu Tănăsescu a declarat că PRM este curtat în ultima perioadă atât de PSD, cât și de PD-L și chiar de Sorin Oprescu. "S-au creat discuții relative pe o anumită înțelegere: cine intră în turul 2 să fie sprijinit de cel care nu a intrat în turul 2 și invers. Să vedem cu ce ne alegem și noi după ce le acordăm acest sprijin. Noi suntem într-o ascendență și ei încearcă, acum, să ne aducă lângă ei", s-a mândrit Tănăsescu. "Totul e legat de ofertă: noi dorim să ni se acorde niște posturi în ministere, posturi de subprefecți, poate și de prefecți, direcțiile descentralizate", a mai completat el.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei