Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mișcarea Populară Constanța vrea concurs pentru alegerea rectorilor universităților

de Carmen MOCANU Joi, 26 Septembrie 2013 170 1 min citire
Partidul Mișcarea Populară, filiala Constanța a organizat, ieri, o conferință de presă susținută de președintele PMP Constanța, Claudiu Iorga Palaz, vicepreședinții Liviu Merdinian și Secil Cantaragiu, precum și secretarul executiv Petrișor Cruceanu. 
Temele conferinței au vizat proasta gestionare a situației privind oprirea circulației pe podul Canalul Dunărea-Marea Neagră de la Agigea, problema câinilor fără stăpâni și probleme legate de învățământul superior constănțean.
Printre altele, Palaz a spus că Partidul Mișcarea Populară Constanța le va face plângeri penale prefectului Eugen Bola, consilierului directorului CNADNR București, Cristian Andrei, dar și directorului instituției, Narcis Ștefan Neaga pentru neglijență în serviciu. Tot legat de acest subiect, Petrișor Cruceanu a spus că ar exista o modalitate de reparare a podului și fără ca acesta să fie închis. El a precizat că, cel mai bine, ar fi ca să existe niște piloni provizorii de pe fundul canalului care să susțină tablierul podului.
Pe de altă parte, reprezentanții PMP Constanța au spus că sunt de acord cu legea privind eutanasierea câinilor fără stăpâni dacă aceștia nu sunt adoptați. Mai mult, ei au propus și o serie de obligații care îi privesc, în mod special, pe cei care adoptă câini, dar și pe aleșii locali care ar trebui să dea o hotărâre în acest sens.
În ceea ce privește recentul scandal din mediul universitar care a dus la arestarea rectorului Dănuț Tiberius Epure, Palaz a spus că vor cere ca, pe viitor, alegerea rectorului universităților să se facă prin concurs și nu în urma unui proces de votare în interiorul mediului universitar care poate duce, printre altele, la săvârșirea unor acte de corupție. 
Taguri
Articolul anterior Senatorul Marian Vasiliev, prezent la Adunarea Rețelei Universităților de la Marea Neagră
Articolul următor MAIDANEZII VOR FI EUTANASIAȚI. Legea e constituțională și a fost promulgată

Comentează știrea

Doru
26 septembrie 2013
Afara politicul din invatamant!

Miscarea chipurile populara,mai degraba secta ,,Martorii lui Base'' ar trebui sa se abtina de la a se baga cu cizmoaiele in mediul universitar. Si asa fac suficient de mult rau peste tot ,in alte zone. Profesorii pe de alta parte,ar trebui sa se scuture de politruci,sa-i tina afara, la poarta! Asa de mult bine au facut nesimtitii si nescolitii de politicieni invatamantului si societatii in general,ca numai de indicatiile lor demente mai lipseste sa se tina seama!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei