Primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, a convocat vineri, de la ora 16.00, Consiliul Local în ședință extraordinară pentru a dezbate și supune spre aprobare un număr de 40 de proiecte trecute de votul comisiilor de specialitate. Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat proiecte de infrastructură importante pentru dezvoltarea localității, proiecte sociale, dar și inițiative ale primarului Matei ce privesc acordarea de înlesniri pentru persoanele cu venituri reduse din oraș.
- Publicitate -
La punctul 5, consilierii din Năvodari au votat acordarea unei sume din fondul de rezervă către ajutorarea orașului Odobești din județul Vrancea, pentru ca locuitorii de aici să poată trece mai ușor peste problemele cauzate de căderile masive de zăpadă. De asemenea, CL Năvodari a decis să deconteze 25% din taxa de școlarizare a unei studente din Năvodari, care urmează cursurile Universității East Anglia, din orașul Norwich, Marea Britanie. Tot ieri, s-a hotărât aprobarea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea și modernizarea Cantinei Sociale și a Centrului de zi din Năvodari. În plus, au fost supuși aprobării indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de lărgire pe patru benzi și modernizarea Bulevardului Mamaia-Năvodari și pentru cel ce vizează construcția unui Centru de Afaceri în Tabăra Năvodari.
Mai mult, aleșii locali au discutat și despre mai multe schimburi de terenuri, închirieri sau modificări aduse unor contracte. De asemenea, edilul a supus votului CL și proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2012 al SC Termica Distribuție Năvodari SRL.
Nu în ultimul rând, consilierii de la Năvodari au votat proiectul de hotărâre ce vizează implicarea administrației locale în organizarea și desfășurarea Festivalului Internațional de muzică ușoară "Delfinul de Aur".