Monica Macovei afirmă că a intrat în competiția pentru șefia PDL cu o mentalitate de învingător

de Carmen MOCANU Luni, 04 Martie 2013 173
Europarlamentarul democrat-liberal Monica Macovei a declarat că a intrat în competiția pentru șefia PDL cu o mentalitate de învingător, dar și cu un atu față de ceilalți candidați, cel al credibilității.
"Aș sune că diferența cea mare este credibilitatea. Eu vreau să construim un PDL puternic și mare și în jurul lui un pol mare de dreapta. Pentru asta trebuie să atragem electoratul pierdut al PDL, dar și electorat în plus, de dreapta. (...) Consider că mesaje credibile, care să atragă oamenii în partid și spre partid, sunt cele care vin de la oameni credibili și cred că noi suntem cei mai credibili din cei aflați în competiție", a spus europarlamentarul, cu ocazia prezentării moțiunii intitulate "Reformiștii", cu care candidează la funcția de președinte al PDL.
Potrivit Agerpres, întrebată dacă moțiunea sa a primit susținerea așteptată, Monica Macovei a afirmat că sprijinul a venit în special de la baza partidului.
"Nu avem niciun șef de filială care să fi semnat pentru noi, dar avem peste 400 de membri simpli. Noi spre membrii simpli ne îndreptăm", a precizat Monica Macovei. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei