Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu mai mulți lideri de sindicat

de Mircea GHIȚĂ Luni, 24 Aprilie 2023 281 1 min citire
Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu mai mulți lideri de sindicat
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, în cadrul întrevederii fiind discutată propunerea de creştere a valorii tichetelor de masă la 35 de lei sau chiar la 40 de lei.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Nicolae Ciucă a participat, alături de ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, reprezentanţi ai Guvernului, ai Confederaţiilor sindicale şi patronale, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
Întâlnirea a avut loc în contextul modificărilor şi completărilor la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi la Ordinul pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă.
În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizaţiilor sindicale de modificare şi completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social. În urma discuţiilor, premierul Nicolae Ciucă a dispus ca, până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ.
În privinţa modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanţelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei. Ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizaţiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie. 
Taguri
Articolul anterior Vergil Chiţac şi Ionuţ Rusu au supervizat lucrările de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu
Articolul următor Klaus Iohannis încheie turul din America Latină cu o vizită în Argentina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei