Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au admis, în parte, contestația la executare depusă de Nicușor Constantinescu, prin care solicita să fie lămurite aspectele legate de interdicția de a lua legătura cu angajații Consiliului Județean Constanța și cu consilierii județeni, aceasta fiind una dintre obligațiile controlului judiciar în dosarul Centrului Militar Zonal.
- Publicitate -
Pe scurt, potrivit minutei dispuse de judecători, aceștia "au respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației la executare. În baza art.598 alin.1 lit.c și alin.2 cod procedură penală, admite, în parte contestația la executare formulată de contestatorul inculpat Constantinescu Nicușor Daniel și explicitează înțelesul deciziei penale nr.289/P/05.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosar nr.14182/3/2014/a5 în sensul că, prin obligația să nu ia legătura și să nu comunice cu martorii și experții din prezenta cauză, precum și cu personalul Centrului Militar Zonal Constanța direct sau indirect și prin orice mijloace de comunicare, precum și cu personalul din cadrul Consiliului Județean Constanța și cu consilierii județeni se înțelege să nu ia legătura și să nu comunice cu martorii și experții din prezenta cauză, precum și cu personalul Centrului Militar Zonal Constanța direct sau indirect și prin orice mijloace de comunicare, precum și cu personalul din cadrul Consiliului Județean Constanța și cu consilierii județeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie și execuție a celor două hotărâri ale Consiliului Județean Constanța care au vizat Centrul Militar Zonal Constanța și care sunt menționate în actul de sesizare al instanței!".
Cu alte cuvinte, el se poate întoarce la serviciu și poate comunica cu ceilalți angajați sau consilieri care nu au avut legătură cu dosarul ce vizează Centrul Militar Zonal Constanța. Decizia este definitivă.